Eseu despre traficul de persoane în Pakistan

1. INTRODUCERE:
În ultimii ani, contrabanda de ființe umane peste granițele internaționale a crescut rapid de
la o activitate transfrontalieră la scară mică, care afectează câteva țări, la o întreprindere
globală de mai multe milioane de dolari. Deși informațiile despre contrabanda de persoane
sunt incomplete și adesea nesigure, estimările actuale sugerează că aproximativ 8.00.000
de persoane sunt introduse ilegal peste granițe în fiecare an.
Răspândirea contrabandei trebuie înțeleasă în contextul globalizării și al migrației puternic
crescute. Perspectivele unei vieți mai bune în străinătate, sărăcia, marginalizarea
economică, tulburările politice și sociale și conflictele sunt toate stimulente pentru a se
muta. Rețelele globale de media și de transport facilitează mișcarea. Pe măsură ce factorii
de împingere și tragere încurajează un număr tot mai mare de oameni să migreze, ei se
ciocnesc, la rândul lor, de numeroasele obstacole legale de intrare pe care țările
industrializate le-au pus în aplicare.
Două tendințe sunt o consecință directă a acestui fapt. În primul rând, pe măsură ce căile
pentru migrația legală au devenit din ce în ce mai restrânse, sistemul de azil a fost supus
unei presiuni, fiind una dintre puținele opțiuni pe care le pot folosi migranții. În al doilea
rând, migranții au recurs din ce în ce mai mult la utilizarea de traficanți pentru a-și facilita
călătoria. Acest lucru agravează vulnerabilitatea lor la rele tratamente și exploatare.
Traficul de persoane implică mișcări forțate sau constrânse. Uneori, oamenii sunt răpiți de-a
dreptul și duși cu forța în altă locație. În alte cazuri, traficanții folosesc înșelăciunea pentru a
atrage victimele să se miște cu promisiuni false de locuri de muncă bine plătite, cum ar fi
modelele, dansatorii sau lucrătorii casnici. În unele cazuri, traficanții se adresează direct
victimelor sau familiilor acestora cu oferte de locuri de muncă profitabile în altă parte. După
ce au asigurat transportul pentru a duce victimele la destinație, ei percep ulterior taxe
exorbitante pentru aceste servicii, creând robia datoriei. Ceea ce începe ca o mișcare
voluntară ajunge să fie forțat.
2. TRAFIC INTERN:
Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale și muncii forțate este unul dintre domeniile
cu cea mai rapidă creștere a activității criminale internaționale și unul care preocupă tot mai
mult comunitatea internațională. În general, fluxul de trafic este din regiunile și țările mai
puțin dezvoltate spre cele mai dezvoltate. În timp ce atenția asupra traficului s-a concentrat
asupra celor care trec granițele internaționale, traficul în interiorul țărilor este, de
asemenea, foarte frecvent. Victimele prostituției forțate ajung de obicei în orașe mari, zone
de turism sexual sau în apropierea bazelor militare, unde cererea este cea mai mare.
Victimele muncii forțate pot fi găsite în toată țara, în agricultură, industriile de pescuit,
mine, covoare și ateliere.
Traficul intern împărtășește multe elemente comune cu strămutarea internă și s-ar putea
argumenta că victimele traficului intern sunt persoane strămutate în interior (IDP). Manualul
pentru aplicarea principiilor directoare în deplasarea internă arată clar că „trăsătura
distinctivă a deplasării interne este mișcarea forțată sau involuntară care are loc în interiorul
granițelor naționale. Motivele luptei pot varia și includ conflicte armate, situații de violență
generalizată, încălcări ale drepturilor omului și dezastre naturale sau provocate de om.”
3. COPILUL TRAFIC:
Traficul de persoane în scopul exploatării sexuale și muncii forțate este considerat a fi unul
dintre domeniile de activitate criminală cu cea mai rapidă creștere. Copiii victime sunt
deosebit de vulnerabili, dar există puține cunoștințe sistematice despre caracteristicile și
experiențele lor. Aceștia sunt adesea încadrați în categoria femei și copii, fără a permite
analiza nevoilor lor speciale.
Sărăcia extremă a determinat multe dintre fete să emigreze. În unele situații, boala
părintească a agravat circumstanțe economice deja grave și a pus și mai multă presiune
asupra copiilor pentru a contribui la veniturile familiei. În alte cazuri, defecțiunile familiale
rezultate din deces sau divorț au lăsat copiii vulnerabili.
În unele cazuri, ideea de a migra a venit de la fete, în timp ce în celelalte situații un
membru al familiei, un prieten sau un traficant se prezintă ca pe o persoană de încredere.
În cele mai multe cazuri, decizia fetelor de a migra a rezultat din dorința lor de a-și ajuta
financiar familia sau de a scăpa de o situație familială dificilă.

4. TRAFICUL DE UMANE ÎN ASIA DE SUD: de Faisal Yousaf, UNHCR

„În mijlocul hype-ului prosperității din Asia de Sud determinată de globalizare, situația
greșită a celor fără pământ, analfabeti și săraci cronic rămâne uitată. Printre cei mai
vulnerabili ratați sunt cei care migrează în căutarea unor mijloace de trai mai bune.”
Traficul în Asia de Sud este complex și cu mai multe fațete, atât o problemă de dezvoltare,
cât și o problemă de justiție penală. Principala destinație a oamenilor din SA este Orientul
Mijlociu, dar mulți rămân în India și Pakistan. Există un trafic extins de femei și fete din
Bangladesh către India, Pakistan, Bahrain, Kuweit și Emiratele Arabe Unite. UNICEF
estimează că până la jumătate de milion de Bangladeshi au fost traficați în ultimii ani și că
până la 200.000 de femei și fete nepaleze lucrează în industria sexuală din India. Un număr
mic de femei și fete sunt traficate prin Bangladesh din Birmania în India. Tinerii băieți din SA
sunt traficați în Emiratele Arabe Unite, Oman și Qatar și forțați să lucreze ca jochei de
cămile.
Guvernele din Asia de Sud au întârziat să recunoască preocupările globale cu privire la
traficul de persoane. Țările din regiune au fost mustrate în mod repetat de către
Departamentul de Stat al SUA pentru că nu au abordat traficul de persoane.
Problema traficului de persoane în regiune nu este nouă. Milioane de muncitori din Asia de
Sud s-au mutat în colonii europene – unele aflate până la Fiji – într-un mod care astăzi ar fi
etichetat drept trafic. În epoca colonială, traficul se referea exclusiv la deplasarea femeilor
albe către colonii pentru a oferi servicii sexuale. În 1949, Convenția anterioară a ONU
privind traficul nu a definit-o, ci s-a bazat în schimb pe această înțelegere anterioară,
deoarece a căutat să elimine traficul imoral de femei. Niciuna dintre țările din Asia de Sud
nu a semnat sau ratificat această convenție, dar legile lor au menținut această fervoare
morală. Eșecul persistent de a clarifica legea a servit adesea la legitimarea brutalității
poliției împotriva femeilor care lucrează în comerțul sexual.
În anii 1970, preocuparea inițială cu privire la trafic era legată exclusiv de prostituție și
exploatare sexuală. Feministe au fost vârful de lance a mișcării împotriva traficului de
persoane, conduse de preocupările legate de turismul sexual în Asia de Sud-Est, staționarea
unui număr mare de personal militar american, miresele prin corespondență și femeile care
trec granițele pentru prostituție și pentru a lucra în industria divertismentului. Când activiștii
din Asia de Sud au început să analizeze situația din regiunea lor, au fost citate prostituția
transfrontalieră – în special a femeilor și fetelor din Nepal și Bangladesh atrase în bordelurile
indiene – și exploatarea sexuală a copiilor de către turiștii din Sri Lanka. Grupurile pentru
drepturile femeilor și drepturile copilului din regiune au început să lucreze în rețea, oferind
asistență femeilor și fetelor traficate și făcând presiuni pentru acțiuni pentru abordarea
problemei.
În anii 1990, pe măsură ce tot mai multe femei au migrat pentru muncă și s-au trezit prinse
în condiții de limitare a datoriilor sau de sclavie, a devenit clară necesitatea de a defini fără
ambiguitate traficul ca o condiție prealabilă pentru a-i pune capăt. Unele feministe au vrut în
continuare să se concentreze doar pe prostituție – argumentând că abolirea acesteia ar opri
traficul – dar majoritatea analiștilor și activiștilor au început să conceptualizeze traficul ca un
fenomen mai larg legat de globalizare, condiții de schimb inegale, migrație și muncă.
Cercetătorii au atras atenția asupra a trei confuzii principale din literatura de specialitate
privind traficul în Asia de Sud – confuzia traficului cu prostituția, traficul cu migrație și femei
cu copii – și implicațiile ulterioare pentru programe.
În 2002, după ani de discuții, Asociația Sud-Asiatică pentru Cooperare Regională (SAARC) –
un organism regional care reunește guvernele statelor membre – a convenit asupra unei
convenții privind traficul. Ignorând reprezentanțele societății civile, a definit traficul doar ca
fiind mișcarea forțată a femeilor și copiilor în scopul exploatării sexuale comerciale. Prin
urmare, Convenția SAARC are un domeniu de aplicare mult mai limitat decât Protocolul de
la Palermo al ONU. Nicio țară din Asia de Sud nu a ratificat Protocolul de la Palermo.
Fiecare inițiativă majoră împotriva traficului de persoane din regiune a fost condusă de
societatea civilă. ONG-urile au purtat sarcina principală în a ajunge la traficanții de
persoane, oferirea de asistență medicală și juridică, sensibilizarea publicului, conducerea
inițiativelor legislative naționale și furnizarea de instruire și asistență tehnică autorităților de
aplicare a legii și de control la frontieră. Cu toate acestea, implicarea societății civile este
destul de recentă și poate oferi doar servicii limitate.
5. PROVOCĂRILE CHEIE SUNT:
I. Absența unei strategii regionale comune a organizațiilor societății civile pentru
combaterea traficului.
II. Dublarea în programele și activitățile societății civile; mai multe agenții se concentrează
pe creșterea gradului de conștientizare decât pe acordarea de asistență sau repatrierea
victimelor traficului.
III. Doar câteva organizații oferă asistență pentru repatriere victimelor traficului.
IV. Lipsa unei abordări regionale coerente privind donatorii/finanțarea și existența mai
multor programe paralele anti-trafic.
V. Programele de combatere a traficului de persoane susținute de donatori majori din
regiune vizează adesea doar anumite țări, ignorând altele în care își desfășoară activitatea și
traficanții.
6. EXISTĂ O NECESITATE URGENTĂ DE:
I. Dezvoltarea unui nou cadru juridic și instituțional pentru promovarea cooperării regionale,
în special prin SAARC.
II. Avocați pentru înființarea unui birou de raportor pentru traficul de femei și copii în
SAARC și la nivel național, precum cel care lucrează deja în Nepal.
III. Încurajarea implicării sectorului privat în inițiative regionale.
IV. Promovarea cooperării între organizațiile societății civile și agențiile naționale de aplicare
a legii.
V. Dezvoltarea politicilor și mecanismelor instituționale în special pentru repatrierea
victimelor traficului într-o manieră demnă și sigură.
VI. Încurajarea schimburilor interregionale de vizite și instruiri, în special cu statele est-
europene.
VII. Instruiți funcționarii publici pentru a face schemele guvernamentale mai sensibile la
gen.
7. TRAFICUL DE UMANI ȘI PAKISTAN:
Traficul de bărbați, femei și copii este o nenorocire pe care Pakistanul trebuie să-l reducă
ferm. Această formă modernă de sclavie, care presupune comerțul cu oameni în scopul
exploatării sexuale și sclavia forțată, a adus țării un nume prost. Cel mai recent care a
ridicat un deget asupra Pakistanului pentru că este sursa și zona de tranzit a acestei crime
deplorabile este Departamentul de Stat al SUA, care tocmai și-a publicat raportul din 2006
privind traficul de persoane. Există și alte țări din regiune, care au fost, de asemenea,
identificate drept traficanți majori și împărtășesc cu Pakistanul vina pentru această crimă
îngrozitoare. Faptul că această problemă există în toată Asia de Sud subliniază
caracteristicile socio-culturale și economice comune și slăbiciunea guvernării în toate aceste
țări. Femeile și copiii, care sunt cei mai grav suferinzi, constituie cea mai slabă secțiune a
societății noastre. Sărăcia îi face, de asemenea, vulnerabili la exploatarea de către
interesele personale. Când structurile guvernamentale sunt slabe și punerea în aplicare a
legilor ineficientă, nu este neobișnuit ca criminalitatea și relele sociale precum traficul de
persoane să devină rampante. Acesta a fost cazul în Pakistan. Nu e de mirare atunci că
raportul departamentului de stat condamnă contrabanda de bărbați și femei de aici în țările
vecine pentru a fi folosite ca muncă de sclavi și pentru prostituție, iar copiii mici fiind duși în
statele din Golf pentru curse de cămile.
Păcat este că, în ciuda eforturilor sale, Islamabad nu a reușit să oprească inundația
traficului. În plus, există și alți factori, cum ar fi legile nedrepte - Ordonanțele Hudood fiind
una - corupția și disprețul general față de femei și copii, care facilitează ca elementele
malefice să desfășoare comerțul cu sclavi cu impunitate. Raportul apreciază guvernul
pakistanez pentru formularea unui plan național de acțiune pentru combaterea traficului de
persoane și înființarea unei celule în ministerul de interne pentru a-și coordona eforturile.
Nu se poate decât să spere că guvernul va asigura punerea în aplicare a planului său
național și că bunele sale intenții nu vor dispărea în aerul subțire în fața cupidității și lipsei
de scrupule a celor care se complace în acest comerț imoral și inuman. Multe dintre legile
care facilitează această practică rea vor trebui schimbate. Mașinile de aplicare a legii
trebuie, de asemenea, îmbunătățite pentru a reprima bandele care operează în acest
domeniu.
8. ROLUL ONU:
Convenția ONU împotriva criminalității organizate tranzitorii și cele două protocoale ale sale
privind traficul și contrabanda, adoptate în 2000, urmăresc să facă distincția între trafic și
contrabandă. În realitate, aceste distincții sunt adesea estompate. Este necesară o abordare
mai nuanțată pentru a asigura protecția tuturor celor expuși riscului.
Protocoalele distingeau între cei care fac contrabandă și cei care sunt traficați. Traficul este
definit ca „recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin
amenințarea sau folosirea forței sau alte forme de constrângere, de răpire, de fraudă, de
înșelăciune, de abuz de putere sau de poziția de vulnerabilitate sau de acordare sau primire
de plăți sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul
asupra altei persoane, în scopul exploatării.” În schimb, contrabanda se referă la tranzacții
consensuale în care contrabandantul și migrantul convin să eludeze controlul imigrației din
motive reciproc avantajoase. Relația de contrabandă se încheie tehnic odată cu trecerea
frontierei. Cele două ingrediente esențiale sunt trecerea ilegală a frontierei de către
persoana traficată și primirea unui beneficiu material de către contrabandist.
9. MIȘCAREA INTERNAȚIONALĂ PENTRU PACE A FEMEI SUZZANNE MUBARAK
(SMWIPM):
La 23 ianuarie 2006, la Atena, liderii corporativi au semnat șapte principii etice împotriva
traficului de ființe umane:
1) Toleranță zero față de traficul de persoane.
2) Campanii de conștientizare și activități educaționale.
3) Integrarea anti-trafic în toate strategiile corporative.
4) Asigurarea conformitatii personalului.
5) Încurajarea partenerilor de afaceri să aplice aceleași principii etice.
6) Advocacy pentru a îndemna guvernele să consolideze politicile anti-trafic.
7) Partajarea mai largă a bunelor practici.
10. CONCLUZIE:
• În timp ce responsabilitatea principală în eliminarea traficului de persoane revine
guvernelor, o strategie globală de succes față de regională necesită implicarea unei game
largi de părți interesate, inclusiv ONG-uri, sectorul de securitate, publicul și comunitatea de
afaceri.
• Richard Danziger:
„Trebuie să existe o înțelegere comună a OMS care sunt victimele traficului. Numai atunci
comunitatea internațională poate spera să-și îmbunătățească bilanțul în identificarea și
protecția acestor persoane.”
• Traficul de persoane este despre situația și suferința oamenilor și nu despre tranzacții
criminale cu bunuri fără suflet. Întrucât traficanții exploatează fără milă lipsa de protecție
socială și juridică a victimelor traficului, legalizarea statutului victimelor traficului este o
necesitate. Pentru ca victimele să se poată elibera de violența reală sau amenințată, au
nevoie de asistență socială, economică și juridică cuprinzătoare. Acest lucru este crucial
pentru strategiile eficiente de protecție a victimelor și a martorilor.
• Mai mult de jumătate dintre victimele traficului din întreaga lume sunt copii, forțați să facă
pornografie, prostituție și servitute prin muncă. Traficul de persoane este o piață fără
scrupule, care generează în jur de 10 miliarde de dolari anual.
• „Pentru a combate una dintre cele mai crude probleme din lume de astăzi, trebuie să
creăm alianțe”, spune Ricky Martin, ambasador de bunăvoință UNICEF și câștigător de două
ori Grammy.
• Conform principiilor și liniilor directoare recomandate de UNHCHR pentru drepturile omului
și traficul de persoane, drepturile omului trebuie să fie în centrul măsurilor de combatere a
traficului de ființe umane. Țările de destinație trebuie să reevalueze strategiile pentru a se
asigura că acestea sunt conforme cu standardele internaționale și să ofere o mai bună
protecție victimelor traficului.