Adolescența - provocări în

lumea contemporană
BUCUROIU ANA-MARIA
PROBLEME CU
CARE SE
CONFRUNTA
ADOLESTENTI
I
 1. Bullying
Atâta timp cât avem oameni tineri,
nesiguri și impresionabili, plasați
într-un grup, de alții care se
confruntă cu aceleași temeri și
anxietăți, vor exista întotdeauna
cazuri de agresiune în circulație.
Cea mai bună contramăsură este
educarea tinerilor despre
înlăturarea confruntărilor
nejustificate.
2. Depresia
Tulburările depresive sunt
tratabile și pot fi adesea remediate
cu o mulțime de pași practici, cum
ar fi dieta, exercițiile fizice, rutina
de somn etc., dar este important să
căutați ajutor profesional. Dacă
adolescentul dvs. pare retras, se
confruntă cu o schimbare a
tiparelor de somn sau începe să
aibă rezultate proaste la școală,
programați o întâlnire cu medicul
sau contactați un profesionist în
sănătate mintală.
3. Probleme academice
În ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a numărului de elevi care
abandonează învățământul, încă din liceu. Conform studiilor
recente, este probabil ca cei care abandonează liceul să câștige cu
200.000 de dolari mai puțin pe parcursul vieții, în comparație cu un
absolvent de liceu standard, ceea ce, evident, poate avea un impact
semnificativ asupra viitorului unui tânăr. Această creștere, a
numărului de studenți care părăsesc școala devreme, nu se
datorează unei creșteri a „adolescenților cu probleme”, ci de fapt
dimpotrivă. S-a demonstrat că generația Z are o abordare generală,
mai studioasă a educației lor, ca urmare, totuși, unii adolescenți simt
atât de multă presiune, pentru a intra la o facultate bună, încât se
epuizează înainte de a absolvi liceul. Una dintre cele mai bune
modalități de a contracara această problemă este să rămâneți
implicat în educația adolescentului dvs. Oferiți sprijin și îndrumări
acolo unde este necesar și, în general, spuneți-le că examenele finale
nu sunt totul în viață.
Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente cruciale, iniţiate şi
trăite de adolescent pentru prima oară în viaţă. Adolescenţii trec prin reale crize
existenţiale şi de identitate. Traversarea acestor experienţe cruciale este o condiţie
obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de roluri şi statusuri ca viitor
adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de viaţă, decide cum acţionează cu
cine se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele şi şi riscurile
unora dintre experienţele sale.

Un loc esenţial în adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această vârstă indivizii

dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea
ce este spaţiul familial şi cel şcolar sau al vecinătăţii imediate. Discriminarea de
vârstă, este trăită intens şi contradictoriu de către adolescent fiindcă el crede că nu i se
recunoaşte noua sa poziţie socială de către familie, şcoală şi mediul său de viaţă.
Relaţiile părinţilor cu adolescenţii au particularităţi ce le deosebesc de raporturile din
copilărie. Dacă în copilărie, insul este integrat în actul satelitizării de familie, cu efecte
benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa, adolescentul tinde să fie autonom de familie.
Părinţii nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce este
natural, pentru că la această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire
la conduita şi mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune
concomitent cu aspiraţia adolescentului către individualitate, uneori exacerbată. Între
părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie
generată de neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor reale ale adolescentului şi de
spiritul excesiv de autonomie al adolescentului. Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l
socializeze pe adolescent orientându-l spre ceea ce va face în viitor, spre viaţa de adult,
acordând o importanţă redusă problemelor specifice vârstei lui. Or, adolescentul trăieşte
puternic tot ce se întâmplă cu el în prezent fiindcă el se confruntă cu aspecte concrete ale
propriei vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el este preocupat, înainte de toate, de rezolvarea
acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în viitor.
Odată cu vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de elan, forţă şi posibilităţi de a produce
ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi construiască un mod de viaţă propriu. El face
în acest fel trecerea de la generaţia familială la generaţia socială. Apariţia, la adolescent, a reprezentărilor
despre sine determină orientarea lui către unele norme şi valori ale adulţilor ce vizează în special
egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind să semene cu aceştia. De altfel, una din aspiraţiile cele mai
frecvente ale adolescentului este cea de a fi adult. De aceea, adolescentul nu mai acceptă vechile
norme şi reguli ce stăteau la baza raporturilor sale, copil fiind, cu adultul.

Sunt o serie de condiţii specifice favorizante pentru perpetuarea atitudinii paternaliste a adultului faţă de
adolescent:

► poziţia socială a adolescentului este aceeaşi ca în copilărie, el fiind, în continuare, elev

şi deci neimplicat în câmpul muncii;
► dependenţa lui materială de părinţi;
► obişnuinţa adultului de a îndruma şi controla copilul, greu de schimbat chiar dacă
părinţii sunt conştienţi de necesitatea schimbării atitudinii lor faţă de adolescent;
► păstrarea, mai ales în primii ani, de către adolescent a trăsăturilor copilului în
comportare şi infăţişare.
 Când adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede în aceştia un partener de dialog. Prin
urmare, el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi. Dacă adultul refuză cooperarea cu
adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub diferite forme, faţă de tendinţa acestuia de a-i îngrădi
personalitatea, de a-i orienta modul de a gândi şi de a acţiona. Raporturile dintre adulţi şi adolescenţi pot
deveni conflictuale, cu deosebire când atitudinea adultului rămâne neschimbată. La unii adolescenţi asemenea
raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării de familie, la ruperea comunicării cu membrii ei, la
evitarea lor şi evadarea din familie, cea mai cunoscută fiind fuga de acasă. De fapt, are loc emanciparea
socială a adolescentului, iar neînţelegerea acestei particularităţi de către adult este un motiv de naştere a unor
raporturi conflictuale. Adolescenţii nu mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii şi vor un nou tip
de relaţii bazate pe recunoaşterea personalităţii lor.

CONCLUZII:
Adolescența – sunt cei mai frumoși ani din viață. Este vârsta marilor căutări şi visuri, este vârsta afirmării şi
metamorfozelor.

Fiecare adolescent își construiește propria identitate, învață să ia decizii și își găsește vocația profesională.

Vârsta adolescentă rezidă în parcurgerea consecutivă a următoarelor 4 etape: a) autocunoaşterea; b) fortificarea

Eului; c) stabilirea relațiilor interpersonale; d) autorealizarea.

3 lucruri exprimă puterea adolescenței: formarea conștiinței de sine, autoafirmarea și integrarea socială.
„Nu judeca pe tânăr după mintea
celui bătrân, ci pune-te în locul
lui şi atunci să-l judeci".
—proverb romanesc